Archive for the ‘Bikes’ Category

Skirt Bike 2012

V 56, PM

Dragii mei,

Sambata acesta, 26 mai, as vrea sa va invit la Skirt Bike, cel mai chic eveniment destinat biciclistelor din Bucuresti.

Scopul acestui proiect este de a promova și susține ciclismul ca stil de viață sănătos și echilibrat, prin intermediul unei parade elegante pe două roți. Organizatoarele SkirtBike îşi propun să încurajeze femeile să folosească bicicletele ca mod de viaţă, în transportul lor de zi cu zi şi să înţeleagă că mersul pe bicicletă nu le restricţionează în nici un fel activitatea, ele putând purta orice fel de îmbrăcăminte fără a-şi pierde feminitatea.

Traseul acestei ediţii începe din Parcul Circului (mai exact, în capătul Aleii Circului) şi continuă pe Şoseaua Ştefan cel Mare, pe Calea Dorobanţi înspre Piaţa Charles de Gaulle. Apoi coloana se va îndrepta pe Bulevardul Aviatorilor înspre intrarea Pescăruş a Parcului Herăstrău. La sfârşitul plimbării toţi participanţii vor fi invitaţi la Roaba de Cultura, acolo unde cei de la GREEN REVOLUTION vor pregăti un concert pe cinste.

Regula nescrisă a evenimentului spune că fiecare participantă la SkirtBike trebuie să vină îmbrăcată feminin, cu rochie sau fustă, cu flori în par sau în coșulet, cu claxon și bicicletă, pentru ca această promenadă să demonstreze că mersul pe bicicletă înfrumusețează

In ceea ce ii priveste pe domni, ca și in anii trecuti, asteptam sa ne surprindeti plăcut prin prezența voastră elegantă și galantă, iar eforturile vă vor fi apreciate.

Fotografii se vor înghesui să surprindă cele mai chic domnisoare, aşa că pregăteşte-te pentru cea mai frumoasă paradă de bicicliste şi multe surprize la destinaţie!

Detalii despre editiile anterioare puteti citi pe blogul meu, aici si aici.

Sper sa ne vedem la parada si sper sa ca veti promova mai departe acest eveniment pentru ca este unul care merita deoarece reuseste sa transforme pentru cateva ore Bucurestiul intr-un oras ca si Amsterdam sau Copenhaga, unde pistele de biciclete sunt un catwalk urban continuu.

Advertisements

Just another spring day

V 11, AM

Aveam pozele astea de ceva timp dar mi se parea ca a venit vara si nu se mai incadreaza in peisaj insa vremea din ultimele zile m-a facut sa ma razgandesc.

Prin urmare, va prezint o zi tipica (de weekend :)) in lumea lui Miky:

– citind in pat pana spre pranz

– admirand pisica vecinilor care se tolaneste in curtea mea

– zambind

– tura prin parc cu mtb-ul lui iubi

– laleleeeeee

– tura prin ploaie cu Creamy

– admirand floricele

– Miky as Merida

– chillin 🙂

Foto: Marius Gherghief

De ce iubim toamna

V 44, AM


“Winter is an etching, spring a watercolor, summer an oil painting and autumn a mosaic of them all”
– Stanley Horowitz

Poate ca trebuie sa fii un pic melancolic ca sa iubesti toamna. Nu e un anotimp vesel prin definitie, e poate insa cel mai romantic dintre toate.

Cand eram mica, cel mai mult imi placea iarna. Pentru ca venea Mos Craciun, ziua mea si era zapada. Si acum tot iarna imi place cel mai mult, cam din aceleasi motive :). Dar, pentru ca iubesc natura, am invatat sa ma bucur de toate starile ei. Succesiunea anotimpurilor ma duce tot timpul cu gandul la etapele din viata noastra.

Cel mai mult ador diminetile de inceput de toamna, cand aerul devine un pic rece dar e inca placut, lumina e calda si o cana de ceai fierbinte e tot ce iti trebuie ca sa te binedispui. Anul asta, toamna m-a inspirat intr-atat de mult incat am decis sa imi vopsesc parul in nuantele ei.

Saptamana trecuta am fost pentru prima data toamna pe munte (pe Muntele Rosu mai exact) si a fost una dintre cele mai frumoase iesiri in natura din ultimul timp. Vremea e tocmai buna de plimbari iar culorile padurii sunt de-a dreptul magice.

Cu draguta de Ana 🙂

Articolul semnat de Doris Knecht numit “33 or so reasons to welcome autumn” m-a inspirat sa scriu acest post asa ca o sa redau frazele care mi-au placut cel mai mult:

Because the light’s at its most beautiful in the autumnn.
Because apples are ripe.
Because autumn gives regularity back to life in general, the structure we happily let slip a little over the summer, and which is weakened by summer habits, but which is good to get back into if the truth be known.
Because it’s not winter yet.
Autumn is a wonderful time because it brings with it new shoes. Lots and lots of new ankle boots, boots and pumps.
And because you can slowly start looking forward to next summer.

Tocmai mi-am mai adus aminte de cateva motive: because of grapes, cardigans, socks and trench coats :).

O toamna minunata va doresc!

A weekend to remember

V 55, PM

Ca multi dintre tinerii din ziua de azi am impresia ca viata mea personala se desfasoara in weekend. In timpul saptamanii, atunci cand nu sunt la munca sunt la bere cu colegii de la munca 🙂 Tocmai de asta imi place ca weekendurile sa mi le petrec cu persoane speciale in locuri pe care le simt aproape de sufletul  meu.

Weekendul meu a inceput vineri seara pe la ora 20 cand am plecat spre o ceainarie minunata unde am savurat un ceai de fructe cu gheata si un desert delicios alcatuit din turta dulce, biscuiti si ceai de caise homemade. As fi fost satisfacuta sa sfarsesc seara cu o plimbare spre casa dar se pare ca destinul a avut alte planuri cu mine.

Pe drumul spre casa m-am intalnit cu cei de la Masa Critica care tocmai isi incepeau plimbarea traditionala de vineri seara. Asa ca, i-am insotit pe cei mai bine de treizeci si ceva de biciclisti intr-n tur de forta pe strazile si parcurile bucurestene. Am trecut prin Parcul Carol, pe la Izvor, Cismigiu, Kiseleff, Herastrau, Gara de Nord, Baneasa si inapoi acasa in Pantelimon. Plimbarea a durat pana pe la 3AM.

Sambata mi-am petrecut-o alaturi de cateva prietene bune la cea mai atipica nunta. A fost o nunta mica, intre prieteni, nasii au fost imbracati in costum popular romanesc iar mirii in niste tinute care imi aduceau aminte de imperiul roman. Ahh era sa uit, la prinsul buchetului au participat burlacii carora le-a cam lipsit entuziasmul specific unui astfel de moment. De ce oare? 🙂

Duminica am iesit din nou cu bicla pe trasee “Pantelimoneze” de data asta care s-au incheiat in parcul Morarilor cu o leneveala pe iarba sau in hamace pentru cei mai norocosi. Initiativa celor de la Makeapoint are ca scop promovarea unor scenarii de petrecere a timpului liber la periferie. Mai multe detalii despre proiectul Ma Numesc Cartier puteti afla de aici.

Voi cum v-ati distrat in ultimul weekend din vara asta?

The girls, the bikes, the skirts

V 29, PM

Acum o saptamana a avut loc Skirt Bike 2011, cel mai chic eveniment destinat biciclistelor din Bucuresti.

Ce s-a intamplat acolo? O multime de fete frumoase s-au imbracat in fustite si rochite, si-au impodobit bicicletele cu flori si baloane si au pornit prin oras pentru a demonstra din nou ca mersul pe bicicleta prin Bucuresti nu este un act de curaj ci o manifestare cat se poate de naturala.

Traseul promenadei: Piaţa Revoluţiei – Piaţa Romana – Piaţa Victoriei – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Muzeul Ţăranului Român –  Gradina Verona.

Ca si la prima editie energia de pe traseu a fost molipsitoare iar starea de veselie generala a atras atentia tuturor trecatorilor.

La Gradina Verona am fost intampinate de organizatoare (the lovely Velobello sisters) cu limonadă rece şi muzică bună.

Tot acolo ne asteptau fotografi, fashion bloggers si reporteri care se inghesuiau sa surprinda cele mai chic velobelle.

Pentru mine a fost o plimbare cu totul speciala pentru ca am fost insotita de Creamy, noua mea bicla. Si daca va intrebati ce tinuta am ales pentru Skirt Bike 2011 raspunsul e unul logic, una care sa se asorteze cu bicicleta 🙂

Fotografiile au fost realizate de: Daniel Vrabioiu, Dinu Lazar, Ionut Deliu, Gabriela Ciobanu, Roxana Corojan.

Introducing Creamy

V 53, PM

Dragii mei, v-o prezint pe Creamy, noua mea bicicleta 🙂

Fix acum o saptamana am renuntat la bicicleta mea rosie pentru o bicicleta retro de oras. Imediat dupa achizitionare am iesit sa o inaugurez la o plimbare prin parc si la un ice tea cu buna mea prietena Marineasca.

De atunci Creamy m-a mai insotit la Skirt Bike 2 (blog post coming soon) si in fiecare zi la munca, asa ca am fost nedepartite.

Singurul defect al lui Creamy este ca e un pic grea pentru cele 47 de kg ale mele desi intentionam sa imi iau o bicla mai usoara de data asta. Problema este ca m-a furat un pic peisajul si toate biclele  care imi faceau cu ochiul aveau cam aceeasi greutate. Asa ca, daca nu o sa fac muschi de la plimbatul cu ea, o sa fac sigur de la caratul ei 🙂

Daca vreti si voi o bicla de oras va recomand magazinul Ciclop. Eu m-am indragostit de bicicletele lor alese pe spranceana din Olanda, Danemarca, Polonia si din alte tari unde datul pe bicicleta e litera de lege!

Skirt Bike 2

V 20, PM

Be proud to ride like a girl!

VeloBello organizează a doua ediţie SkirtBike, o promenadă ciclistă destinată femeilor, ca expresie a frumuseţii pe două roţi, a feminităţii şi eleganţei. Biciclistele sunt invitate să participe la acest eveniment în ţinute chic, pentru a a arăta că mersul pe bicicletă nu e un sport, ci e un mod de-a fi, de-a traversa oraşul, de-a simţi şi redescoperi spaţiul social-urban.

Data: 29 mai 2011, ora 15:30

Punct de întâlnire: Piaţa Revoluţiei

Traseu: Piaţa Revoluţiei – Bd. Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor -Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Bd. Kiseleff – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Ateneu – C.A.Rosetti – Grădina Verona(Cărtureşti).

Proiectul VeloBello, iniţiat de asociaţia Bate Şaua să Priceapă Iapa este un blog colectiv cu şi despre bicicliste, despre plăcerea de a pedala în oraş şi pe trasee cicloturistice pitoreşti. Coordonatoarele proiectului promovează mersul pe bicicletă ca parte dintr-o atitudine urbană, ca mijloc de transport eficient şi rapid, ca activitate recreaţională într-un oraş care să redevină al oamenilor.

SkirtBike se adresează tinerelor active, optimiste, intereste de partea frumoasă a vieţii, atente la tendinţe, interesate de un stil de viaţă sănătos şi modern. O femeie pe bicicleta atrage atentia asupra ei, este admirată şi va promova mai bine decât orice reclamă că mersul pe bicicletă înfrumuseţează, aduce bucurie şi libertate celui care pedalează. În plus, este benefic pentru starea de bine a oraşului ce pentru o oră va fi ca şi Copenhaga, unde pistele de biciclete sunt un catwalk urban continuu.

Puteti afla mai multe detalii despre prima editie  Skirt Bike  de aici.

Eu voi fi acolo bineinteles cu o rochita chic, flori in cosulet si cu un zambet larg 🙂

Skirt bike reloaded!

V 13, PM

Sper ca titlul nu va induce in eroare, deoarece nu e vorba despre celebrul eveniment marca Velobello ci doar de o alta plimbare  in stilul Skirt Bike. Singura diferenta e ca ca de data am fost singura. Aaaa si nu a mai plouat 🙂

Acum insa ca am doua bloguri se pare ca s-au complicat putin lucrurile pentru ca sunt unele posturi care mi se pare ca se potrivesc ambelor bloguri. Dar tinand cont ca e vorba din nou despre biciclete am ales sa il postez aici.

Fotograf: Robert Dumitru

Skirt Bike by Velobello

V 36, PM

Sambata aceasta am participat la un super eveniment numit Skirt Bike, un fel de parada a biciclistelor chic. Totul a inceput in jurul orei 16:00 in fata muzeului de Geologie. Aici cateva zeci de bicicliste au infruntat ploaia imbracate in fustite si rochite incercand astfel sa demonstreze ca mersul pe bicicleta prin Bucuresti nu este un act de curaj ci doar o manifestare cat se poate de naturala.

Ma bucur sa spun ca m-am numarat si eu printre acestea, desi eram gata sa renunt din cauza vremii. La 15:45 m-am intalnit cu sora mea in apropierea muzeului, inca nehotarate in privinta participarii. Insa ajunse acolo ne-a curins euforia momentului la vazul atator domnisoare elegante si in ciuda celor cativa stropi de ploaie am decis ca trebuie sa participam si noi.

Eu si sora mea Adina:

Organizatorii au impartit flori si baloane tuturor participantelor pentru impodobirea bicicletelor si in jurul orei 16:30 a inceput parada, la care au participat si baieti insa ei au fost nevoiti sa ramana in spatele domnisoarelor pentru ca fetele sa ramana in prim plan. Au fost multe biciclete frumoase, foarte multe cu cosulet, pliabile dar si biciclete mai sport.

Traseul a fost unul lejer, de la Muzeul de Geologie am pornit spre Piața Victoriei – Bd. Aviatorilor – Piata Charles de Gaule – Parcul Herastrau – Arcul de Triumf – Muzeul Satului – Soseaua Kiseleff – MTR. Pe drum atmosfera a fost una vesela, fetele zambeau trecatorilor si claxonau atunci cand treceam prin intersectii pentru a ne face cat mai auzite.

Singurul lucru care ne-a taiat un pic cheful a fost ploaia care a devenit torentiala pe la jumatatea traseului. Insa la destinatie – Muzeul Taranului Roman – organizatorii ne-au asteptat cu limonada, fursecuri si cateva cadouri ca sa ne revigoram un  pic dupa plimbare. Cred ca un ceai ar fi fost mai potrivit pentru ca se lasase un pic frigul insa veselia generala a incalzit atmosfera.

Cu ocazia aceasta am donat si 2% din impozitul pe venit organizatorilor – asociatia Bate Saua sa Priceapa Iapa, care are ca obiectiv principal dezvoltarea culturii bicicletei in Romania si ca scop declarat schimbarea mentalitatii romanilor cu privire la utilizarea bicicletei ca mijloc inteligent si alternativ de transport. Tot ei sunt initiatorii campaniei  “VELORUTIA. O REVOLUTIE PE DOUA ROTI”, cat si a proiectului VeloBello. Mai multe detalii despre Bate Saua sa Priceapa Iapa puteti afla de aici.

In incheiere as vrea sa le multumesc organizatorilor  pentru ideea minunata pe care au avut-o, si le doresc sa aiba cat mai multe astfel de initiative, deoarece a fost un eveniment care m-a facut sa simt ca traiesc intr-un oras civilizat!

Cea mai impodobita bicicleta:

My beautiful sister:

Cea mai fosforescenta bicicleta:

Fotografiile au fost realizate de cel mai cool fotograf al momentului – iubitul meu Robert Dumitru.

Sedentarism sau snobism?

V 37, PM

pink bike universitate

Ma intreb de ce nu merg romanii cu bicicleta?

In afara faptului ca e la moda sa fii ecofriendly, mersul pe bicicleta are o multime de avantaje: este gratis (nu platesti combustibil, abonamente, taxe de drum), nu ramai blocat in trafic, faci miscare si protejezi si mediul inconjurator in acelasi timp. Cu toate astea, procentul romanilor care folosesc bicicleta ca mijloc de transport  e infim in comparatie cu alte tari europene.

Si totusi de ce nu adoptam bicicleta in viata noastra?

Unul dintre motive ar fi snobismul . Se stie ca romanii sunt fuduli din  fire si ar renunta cu greu la masinile lor scumpe (luate pe datorie), deoarece pentru majoritatea acestea sunt singura lor posesiune. Si cum sa dai volanul cu cerculete pe ghidon? Parca nu da bine la imagine, nu poti sa agati pitipoance pe doua roti.

Cat despre partea cu sedentarismul, romanii nu au o cultura a sportului. Desi stilul acesta vestimentar e des intalnit pe strazile din Romania, romanii nu sunt foarte sportivi. Daca te incalti cu adidasi si alergi dupa autobuz nu prea se cheama ca ai facut miscare. Lucrul asta se observa si dupa burticile posesorilor de trening si bascheti. In plus e cam greu sa te urnesti sa iti sui fundul pe bicicleta dupa ce te-ai indopat la mac sau ai mancat shaorma de la Dristor.

Si pentru ca am fost un pic rautacioasa pana acum, trebuie sa recunosc ca nu astea sunt singurele motive pentru care bicicleta nu a intrat inca in viata romanilor. Din punctul meu de vedere exista un altul foarte important si anume infrastructura inexistenta pentru biciclisti. Noi nu avem nici trotuar, daramite piste pentru biciclisti. Prin urmare, e cam greu sa te deplasezi (a se citi strecori) pe sosea printre masini.


Sa zicem insa ca ai ajuns cu chiu cu vai la destinatie transiprat si plin de nervi. Aici intervine adevarata distractie deoarece parcarile pentru biciclete lipsesc cu desavarsire.

Un alt lucru nasol atunci cand te deplasezi pe doua roti prin Romanica e faptul ca nu esti privit cu ochi buni nici de soferi si nici de pietoni. Pe sosea iti iei claxoane, injuraturi (absolut gratuite in majoritatea cazurilor), ti se mai taie calea, ti se mai deschide o portiera in fata, insa te poti deplasa cu o viteza constanta. Pe trotuar lucrurile stau un pic mai prost: masini parcate aiurea, pietoni multi care iti arunca priviri binevoitoare si cel mai mare cosmar al biciclistilor – bordurile.  Nici cu cel mai adevarat mountain bike nu poti sa escaladezi bordurile lui Videanu. De multe ori sunt asa inalte ca trebuie sa te dai jos din 10 in 10 m, incat ai impresia ca mergi mai mult pe langa bicicleta decat pe ea. Nici pe trecerile de pietoni lucrurile nu stau mai bine. Nu va asteptati ca vreun sofer sa va dea prioritate cand traversati pe bicicleta. Se pare ca le face lor o deosebita placere sa mergi pe langa bicicleta atunci cand traversezi.

Si ca sa inchei intr-o nota optimista, situatia se schimba in mod dramatic atunci cand te afli pe una dintre putinele piste pentru biciclisti din tara. Acolo chiar poti sa mergi relaxat si cu o viteza considerabila,  fara masini si pietoni care iti sufla in ceafa. Sunt si aici mici exceptii, cate un scuter sau vreo masina parcata pe pista, lipsa rampelor in unele locuri (si ne intoarcem la problema cu bordurile) insa sunt dezavantaje minore fata de mersul pe sosea sau pe trotuar.

In concluzie, mai avem un pic de munca pana ajungem la nivelul  unor alte tari europene unde infrastructura oraselor a fost modificata timp de zeci de ani si au fost investite milioane de euro pentru a incuraja cetatenii sa renunte la masini in favoarea bicicletelor.
Si daca in Groningen, capitala mondiala a biciclistilor, un oras universitar din nordul Olandei unde 57% din transport se face numai cu bicicleta, autoritatilor le-au luat 16 ani sa transforme total orasul, la ritmul in care merg lucrurile in Romania pot sa imi inchipui ca acest lucru va mai dura cel putin 50 de ani de acum incolo.

In incheiere, va las cu cateva poze cu mine si cu bicicleta mea rosie la marsul biciclistilor.